Home » Kinetoterapie

Termenul kinetoterapie provine din combinarea cuvintelor din limba greaca: kinetos – “miscare” si therapia – “tratament”. Kinetoterapia pune accent atat pe beneficiile fizice, cat si pe cele psihice, pentru o recuperare medicala completa a pacientului din punct de vedere somato-functional, motric si/sau de reeducare a functiilor secundare.
Prin kinetoterapie se imbunatatesc forta si rezistenta musculara, mobilitatea si coordonarea miscarilor cu ajutorul programelor kinetice complexe de masaj terapeutic, gimnastica medicala si exercitii elaborate individual.

Kinetoterapia face parte din medicina fizică – specialitate terapeutică, care utilizează ca metode: mişcarea, căldura, curentul electric, climatul, masajul şi apa.

Astfel, kinetoterapia îsi gaseste aria de utilizare în cele trei sectiuni de asistenta medicala, putându-se descrie:

  • kinetoterapia profilactica cuprinde totalitatea metodelor si mijloacelor de realizare a tratamentului prin care se urmareste: mentinerea unui nivel functional satisfacator, cresterea nivelului functional (profilaxie primara sau gimnastica de întretinere, plimbari, jogging, gimnastica aerobica, pentru mentinerea starii de sanatate), aplicarea unor programe de prevenire a agravarii sau de aparitie a complicatiilor în unele boli cronice (profilaxie secundara)
  • kinetoterapia de tip curativ se asociaza cu sectorul de tip profilactic si de recuperare
  • kinetoterapia de recuperare reprezinta sectiunea cea mai importanta în programul de recuperare medicala si urmareste prin intermediul unor programe de exercitii fizice: refacerea functiilor diminuate, cresterea nivelului functional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situatii de readaptare functionala (în cazul în care, de exemplu, un anumit muschi este afectat ireversibil, se încearca tonifierea altor muschi care îi preiau partial functiile, în scopul realizarii miscarii în limite acceptabile).